miercuri, 9 august 2017

Mykonos - insula nebuna a Greciei



Dupa cum bine stiu prietenii si apropiatii mei, am o pasiune aparte pentru Grecia.
Obisnuiesc sa calatoresc aici ori de cate ori am ocazia fiindca este locul unde simt ca ma regasesc, un loc pe care il pot numi aproape "acasa".
De ceva timp tot studiez insulele grecesti si imi doream sa vizitez Mykonos.
Toti prietenii mei greci m-au sfatuit sa imi iau gandul de la aceasta destinatie intucat este mult prea scumpa. Am avut o tentativa sa merg in septembrie 2016 dar a esuat. Si asa a trecut timpul dar obsesia mea a ramas vie.
In luna mai, fiind in plina sesiune, am luat o pauza de la studiu si impreuna cu o prietena am fost sa vedem un ansamblu grecesc dansand. A fost minunat sa intru din nou in acea atmosfera greceasca de care mi-a fost dor. Apoi ne-am oprit sa mancam un gyros la un restaurant grecesc. Stand acolo, am observat un tablou cu o imagine din Mykonos. Mi-am zis inca o data ca trebuie sa ajung acolo.
Zilele urmatoare vorbeam cu un prieten din Atena si ii spuneam ca vreau sa vin in Grecia dar nu stiu daca in luna iunie sau august. Raspunsul lui a fost rapid si scurt "iunie". Si asa a inceput cautarea. M-am interesat de bilete de avion si cazare, apoi am studiat zeci de pagini de pe internet cu articole despre aceasta insula. Am aflat ca i se spune "Capri de Grecia" ori "Ibiza greceasca".
Va voi impartasi cateva informatii utile celor care aveti de gand sa vizitati aceasta insula minunata, asa cum le-am trait eu.

Cazarea

Majoritatea turistilor aleg sa stea in capitala insulei, Mikonos (Chora) pentru a fi aproape de acele atractii turistice bine cunoscute pe internet. Eu nu am procedat asa intrucat cazarea este foarte scumpa in centru. Am ales sa stau la 17 min de mers pe jos iar diferenta de bani a fost uriasa. Am inchiriat o camera intr-o vila si am tinut neaparat sa aiba baie privata si bucatarie. Preturile restaurantelor sunt si ele destul de piperate incat nu mi-am permis sa mananc in oras in fiecare zi. Transferul de la port/aeroport este gratuit de obicei dar multi incearca sa profite si de pe urma acestui serviciu cerand astfel aproximativ 15-20 EUR.

Transportul

Insula nu este mare motiv pentru care merita sa calatoriti cat mai mult, sa o descoperiti.
Cel mai bine este sa inchiriati o masina ori un scooter.
In cazul in care nu aveti permis, ca mine, puteti lua autobuzele locale. Aveti grija la program si la preturi incat si aici puteti fi pacaliti.

Plajele

Una din frumusetile insulei este reprezentata de plaje.
Acestea sunt de toate pentru toate tipurile de oameni - plaje amenajate, populate, secrete, de petreceri, de familii, cu nisip ori pietre.



1. Agios Sostis

Aceasta este plaja mea preferata. Este situata in nordul insulei, in apropiere de Panormos Beach.
Nu sunt autobuze pana acolo. Plaja nu este amenajata. Fiecare isi aduce prosopul si se intinde pe nisip. Nu este foarte populata si nu are magazine in apropiere. Este plaja cu nisip foarte fin, marea are niste culori extraordinare, iar peisajul este superb. In apa se gasesc si pietre mai mari in anumite zone.



2. Elia Beach

Citisem multe despre aceasta plaja, printre care faptul ca este una din plajele preferate pentru comunitatea gay. Nu mi s-a parut insa ca vad mai multe cupluri de acest tip aici fata de alte plaje, este la fel ca in alte parti.
Nisipul este fin, marea cu niste culori minunate, muzica pe plaja, cateva restaurante, atmosfera prietenoasa si tineri in principiu.


3. Kapari

Nu sunt autobuze care ajung aici, fiind o plaja micuta si draguta, populara in randul localnicilor. Acestia prefera aceasta plaja deoarece nu este cunoscuta de turisti, este neamenajata, cu nisip fin, marea are niste culori minunate si este mai calda fiind intr-un golf.

4. Ornos

O plaja frumoasa, usor accesibila din Chora cu autobuze din 30 in 30 de minute. Sunt restaurante si marketuri in apropiere, dar si alte plaje precum Fokos (cunoscuta pentru sporturi de apa).



5. Paraga

Paraga este o plaja celebra, frumoasa, dar mai scumpa fata de altele. Aici intalniti si celebritati ori localuri de fita. De retinut faptul ca doar unde este plaja amenajata cu sezlonguri intrarea in mare se face pe nisip fin. In zona libera pentru prosoape de plaja sunt pietre, bolovani, stanci, astfel incat intrarea in mare este mai anevoioasa.


6. Kalafatis

Aceasta este o plaja intinsa, aproape de Kalo Livadi, o plaja cunoscuta pentru sporturi de apa, vant mult, atat nisip cat si pietricele. Apa este ok, curata si frumoasa. De aici se organizeaza niste croaziere spre "Blue Caves".


In afara de plajele mentionate mai sus sunt tot felul de alte plaje mai cunoscute sau nu, mai scumpe sau mai ieftine, de tineret sau familii.
Recomandat este sa nu stati in timpul amiezei la plaja intrucat caldura in combinatie cu vantul produc arsuri puternice.
Preturile la autobuze difera, ca de exemplu 1,3 EUR Chora-Ornos, 2,3 EUR Chora-Kalafatis, 2,6 EUR Chora-Elia.

Viata de noapte

Mykonos este o insula nebuna, da!
Majoritatea turistilor vin aici cu multe mii de euro in general si cheltuie banii fara sa se uite.
Dupa cum si-a luat deja numele de insula scumpa, localnicii profita de acest lucru si pun preturi pe masura.
In general nu trebuie sa platiti intrare la majoritatea cluburilor, dar preturile bauturilor sunt mari - incepand de la 10 EUR o bere in localurile mai ieftine. Cocktailurile, vinurile ori bauturile spirtuase pot costa foaaaarteee mult in Little Venice or localuri ca SantAnna din Paraga Beach (aici meniul poate soca atunci cand o sticla de vin are multe zero-uri).
Cavo Paradiso este un loc unde vin tot felul de dj celebri, iar de cele mai multe ori intrarea costa 60 EUR.
Muzica in general este de tip bumtzi bumtzi in Mykonos, dar gasiti si localuri cu muzica greceasca live sau nu, muzica latino, internationala.

Chora

Capitala insulei este cea care atrage turistii cu adevarat, cea de care eu m-am indragostit.

Adoram plimbarile pe acele strazi tipice care toate par la fel, dar care fiecare are ceva aparte.
Little Venice cu barurile ei de la malul marii unde poti urmari frumosul apus, morile de vant reprezentative, biserica Panagia Paraportiani, magazinele de inghetata, privelistea de pe deal a tuturor cladirilor albe din oras, vechiul port si toate celelalte motive care m-au facut sa ma reintorc pe aceasta insula.


















duminică, 19 februarie 2017

Kulturhaus





Am simtit nevoia sa scriu aceasta postare despre Kulturhaus intrucat aseara am fost acolo cu niste prieteni pentru prima oara de cand s-a redeschis.
**************************************
Cand am intrat in anul I de facultate nu stiam multe despre Bucuresti ori despre viata de noapte de aici. Stiam ca e distractie, dar nu venisem niciodata special pentru o petrecere cum mai faceau alti cunoscuti. Unul din cluburile despre care auzisem de multe ori era Kulturhaus drept pentru care atunci cand am iesit prima data am vrut sa fie aici.
Era sambata seara si ma aflam pe Lipscani cu niste prieteni din Bucuresti, la un pahar de vorba. La un moment dat am inceput sa ne intrebam unde mergem dupa. Eu nici nu am stat pe ganduri si am zis "in Kultur, vreau sa vad Kulturhaus". Prietenii mei au zambit, iar unul din ei a spus ca mergem si stam putin incat sa vad cum e, apoi schimbam locatia. Si a mai mentionat ceva de incaltaminte si tinuta adecvata. Nu am inteles ce a vrut sa spuna. Lor nu le placea Kulturhaus si nu intelegeam de ce. Eu auzisem numai lucruri bune despre acest local.
Eram entuziasmata. In sfarsit urma sa ajung si eu in Kulturhaus.
Ne-am lasat geaca la garderoba si ne-am indreptat spre bar. Mi-au facut turul localului, mi-au explicat cum e atmosfera la etaj/subsol. Ma simteam bine. Nu am stat foarte mult intrucat prietenii mei voiau sa mearga altundeva dar am zis ca ma voi intoarce curand.
In primul an de facultate am fost in multe cluburi din Bucuresti. Am vrut sa vad ce inseamna cu adevarat viata din capitala, nu doar pe timpul zilei. Am fost in cluburi lejere, cluburi sofisticate, de fite. Am vrut sa le cunosc pe toate. Dar m-am intors mereu in Kulturhaus. Veneam aici atunci cand voiam sa ies din casa cu prietenii pur si simplu sa beau ceva, sa dansez si sa ma distrez. Imi placea ca aici nu trebuia sa ma aranjez prea mult. Era de ajuns sa imi pun un tricou, blugi si tenisi. Totul tinea de atmosfera, nu de cum arati. Veneam cu colegi de la facultate, prieteni sau erasmusi. Imi placea ca indiferent daca am stabilit sa ma vad cu cineva sau nu oricand as fi venit gaseam niste prieteni aici. Era unul din locurile acelea in care te simti bine cu adevarat in Bucuresti.
Bineinteles ca parerile erau impartite ceea ce era de asteptat. Opiniile oamenilor sunt diferite, nu au cum sa agreeze toti acest local. Se spunea ca e prea aglomerat, ca bautura e ieftina si din cauza asta lumea nu tine cont cat bea si vezi mereu persoane vomitand, ca e plin de liceeni si minori, ca sunt denaturati, etc. Ok, aveti dreptate, Dar fiecare local are parti bune si parti rele. Iar atata timp cat noi cei care venim deseori aici ne simtim bine asta e ceea ce conteaza. Cui nu ii place sa nu vina.
La un moment dat au adus niste schimbari. Au renovat si au introdus ideea de jetoane. Preturile au urcat cu 1-2 lei si nu toti au fost multumiti de aceste schimbari. Chiar si asa, am continuat sa mergem in Kultur, atmosfera fiind aceiasi.
Din pacate dupa intamplare din Colectiv s-au inchis multe cluburi din Bucuresti. Erau acele locuri in care vii cu placere, in care te distrezi fara sa cheltuiesti prea multi bani, in care muzica si prietenii sunt alaturi de tine. Asadar cluburi ca Expirat si Kulturhaus s-au inchis. Pot spune ca am suferit putin. Toata lumea intreba cand vor deschide, ce modificari ii vor aduce, etc. Termenele s-au tot amanat, lumea s-a reorientat spre alte cluburi. Nu era la fel. Cluburile din Centrul Vechi sunt altfel, persoanele sunt altfel. Eu cand ies in Centrul Vechi simt nevoia sa ma aranjez putin, sa imi iau niste haine mai dragute si fara tocuri nu prea merge. Am ales sa nu mai ies o perioada din cauza celor intamplate, dar si pentru ca nu aveam dispozitia necesara sa ma dichisesc inde-ajuns. 
Timpul a trecut si in sfarsit Kultur s-a redeschis. Eram sigura ca va fi foarte multa lume la inceput si am hotarat sa nu ma duc inca. Apoi a venit sesiunea si weekendurile imi erau ocupate cu invatat. Dar imediat ce am scapat am stabilit cu niste prieteni sa mergem :)
Este diferit... nu mai e acel Kultur pe care il frecventam in anii de la licenta. 
Intai de toate garderoba este intr-o incapere afara. Trebuie intai sa intri in club, sa iei bratara, apoi sa iesi, sa mergi in acea incapere si sa lasi haina. 1 jeton = 3 lei. Dar daca inainte o bere era 4 lei, apoi 1 jeton (5 lei), acum costa 3 jetoane. Muzica este alta si ea, mult mai tehno. La etaj nu se mai danseaza, e doar lounge. Toata lumea sta la subsol acum. Inainte era fain pentru ca sus era ceva, iar jos altceva. Alegeai unde vrei sa stai. Acum nu mai e atmosfera aia de Vama Veche. Au disparut si acele canapele rosii, a disparut tot. Nici persoanele nu mai sunt aceleasi. Cand am vrut sa plec am ajuns la usa si scria "iesire de urgenta". M-am uitat nedumerita, apoi am intrebat pe cineva cum se iese si mi-au spus ca s-a schimbat si trebuie sa cobori si sa o iei pe alte scari. 
Am ramas dezamagita. Nu stiu daca ma voi reintoarce. 

luni, 30 ianuarie 2017

Restanta prin absenta

Astazi am facut ceva ce nu ma gandeam ca voi face cat sunt studenta. 
Am avut un examen oral la o materie care mie imi place tare mult. Dar nu m-am simtit inde-ajuns de pregatita pentru a lua o nota buna. M-am dus la facultate cu dubii, iar cand am ajuns acolo am inceput sa ma panichez. Pur si simplu am simtit ca nu e in regula daca pasesc in acea clasa. Nu am putut renunta la orgoliul meu, la mandria mea, asadar am luat decizia de a nu sustine examenul. Am coborat si m-am asezat pe o canapea. Ma uitam la ceas si la cursuri. Imi treceau un milion de idei prin cap. Stiam ca pot veni in toamna la marire daca nu imi va placea nota pe care o iau, dar in acelasi timp ma intrebam cum m-as simti daca as lua examenul dar cu o nota mica? Ce senzatie as avea daca as stii ca aceasta materie care mie imi place atat de mult, pe care vreau sa o urmez in viitoarea mea profesie, ma va demotiva si va impune o bariera in calea mea si a carierei mele? Daca discutia cu profesorul ma va face sa imi pierd curajul si sa nu vreau sa ma umilesc de asa natura incat sa vin la marire? Cum il voi putea privi in ochi, cum ii voi putea cere sa imi dea o nota buna daca iau 5 - 6?
Am considerat ca nu e timpul potrivit si ca data urmatoare as putea arata ca eu pot si vreau nota mare, fara sa stiu ca am incercat si am dat-o in bara. 
Am ales sa am o restanta prin absenta. 
A fost o alegere inteleapta sau nu? Vom afla in septembrie.
Stiu ca atunci cand imi propun ceva reusesc, dar trebuie sa imi gasesc timp si acea motivatie. Aceste lucruri mi-au lipsit de data asta. Data viitoare va fi mult mai bine zic eu.